top of page
  • Poza scriitoruluiDr. Szatmari Laura

Pisica și toxoplasmoza


Cu toate că multe mituri sunt asociate bolilor parazitare ale animalelor, toxoplasmoza reprezintă un risc real pentru sănătatea umană fiind una dintre cele mai întâlnite zoonoze – boli cu transmitere de la animal la om. Transmiterea directă de la pisică la proprietar este totuși mai rară decât se crede.

Începând cu mijlocul mijlocul secolului XX, când s-a perfecționat un test serologic specific acestei boli, s-a început urmărirea incidenței toxoplasmozei la om și s-a observat că deși infecția este întâlnită frecvent (1), 30-40% din populația globului fiind seropozitivă (2), manifestarea clinică a bolii este mai puțin întâlnită (1), imunitatea jucând un rol important în păstrarea sub control a acestui patogen. Mai afectate sunt organismele cu imunitate redusă: fetuși, tineret, geriatrici și cei cu imunodeficiență dobândită.

FAQ

Cum se poate contacta toxoplasmoza?

Contaminarea poate fi realizată de mai multe forme evolutive ale parazitului: tachizoiți, bradizoiți (chisturi tisulare) sau sporozoiți (oochisturi care au sporulat după 1-5 zile de la eliberarea în mediu):

- prin consumul de carne sau țesuturi animale netratate sau insuficient tratate termic ce conțin bradizoiți sau tachizoiți;

- prin ingerarea de oochisturi sporulate;

- prin traversarea placentei de la mama infectată la făt.

Pisicile sunt singurele organisme capabile să susțină întregul ciclu biologic al acestui microorganism - din ceea ce se cunoaște până în prezent - și din acest motiv sunt responsabile pentru contaminarea mediului cu oochisturi. Oochisturile care au sporulat sunt capabile să producă infecția la om sau animale, iar sporularea durează 1-5 zile. Odată ce sporularea are loc, oochisturile rezistă în mediu luni și chiar ani, de aceea este posibilă contactarea toxoplasmozei dacă faceți lucrări de grădinărie sau consumați legume, fructe sau apă contaminată. (2)

Care sunt sursele mai frecvente de contaminare cu Toxoplasma?

  • produse din carne crude-uscate și carne insuficient preparată termic, dintre care se remarcă, în ordinea descrescătoare a prevalenței în Europa(4):

- carnea de oaie

- carnea de vită

- carnea de porc

- carnea de vânat

  • solul contaminat

  • apa contaminată

  • fructe și legume contaminate (3)

Vegetarienii sunt în aceeași măsură reprezentați în infecția cu Toxoplasma precum consumatorii de carne, dovedind că transmiterea se realizează în mare măsură prin oochisturile sporulate diseminate în mediu. Veterinarii sau posesorii de pisici nu se diferențiază statistic de restul populației cu privire la confirmarea serologică a toxoplasmozei.

Cum se infestează pisicile cu toxoplasmoză?

Dobândirea toxoplasmozei de către pisici se face ingerând tachizoiți, bradizoiți sau oochisturi sporulate. Tachizoiții și bradizoiții sunt preluați odată cu consumarea de șoareci, de carne crudă sau resturi de țesuturi și organe nepreparate termic, iar oochisturile sporulate sunt preluate din mediu și apă.

Cât timp elimină pisicile oochisturi infestante de Toxoplasma?

După consumarea pentru prima oară a elementelor infestante, pisicile eliberează în mediu milioane de oochisturi de Toxoplasma într-o repriză de doar câteva zile sau săptămâni, în medie 1-2 săptămâni din întreaga lor viață și cu toate că pot rămâne infectate toată viața, eliberarea de oochisturi nu mai are loc decât dacă sunt expuse din nou la patogen, eliminându-le în număr mai mic sau chiar deloc.

 

Pisicile eliberează oochisturi de Toxoplasma în medie 1-2 săptămâni din întreaga lor viață

 

Fiindcă pisicile își curăță cu rigurozitate blănița, după infectarea experimentală, testate la 7 zile după ce au terminat de eliminat în mediu a oochisturi, în blana pisicilor nu au mai putut fi decelate oochisturi de Toxoplasma (2). După o re-administrare de chisturi tisulare la 39 de zile de la o primă infectare, pisicile nu au mai eliminat în mediu Toxoplasma, dar la repetarea infestării experimentale 6 ani mai târziu, totuși, o parte dintre pisici au mai eliminat oochisturi (6). Transmiterea toxoplasmozei prin conviețuire cu pisica este posibilă, dar rară, doar în timpul perioadei scurte de eliminare a oochisturilor.

Cum pot evita să iau toxoplasmoză de la pisică?

Dobândirea toxoplasmozei prin conviețuire cu pisica este posibilă, dar riscul este limitat, conform studiilor prezentate mai sus. Pentru ca pisica să nu facă toxoplasmoză evitați să-i administrați cărnuri crude și nu-i permiteți să vâneze rozătoare mici sau insecte, vectori importanți pentru Toxoplasma. Dacă pisica trăiește în exclusivitate în interior șansele de a se contamina sunt minime. Persoanele cu imunitate redusă sau femeile însărcinate ar trebui să evite să se ocupe de litieră, în schimb altcineva ar trebui să preia responsabilitatea aceasta. Deoarece oochisturile eliminate prin fecale devin infestante după 1-5 zile, se recomandă îndepărtarea cât mai frecventă a fecalelor din litieră (de cel puțin 2 ori/zi).

Cum se manifestă toxoplasmoza la pisică?

Majoritatea pisicilor manifestă subclinic boala și dezvoltă rapid imunitate, numai organismele cu imunitate redusă au manifestări ample, de obicei polisistemice. Semnele clinice ale toxoplasmozei la pisici se corelează cu țesuturile afectate: febră intermitentă, limfadenopatii, diaree tranzitorie - în perioada de eliminare a oochisturilor, letargie, depresie, afectări oculare, neurologice, respiratorii, cutanate, articulare etc.

Cum pot afla dacă pisica are toxoplasmoză?

Diagnosticarea bolii se face coroborând istoricul bolii, simptomele și rezultatele testelor adiacente (biopsie, IgG și IgM din ser, umoare apoasă, lichid cefalo-rahidian). Testele serologice au un rol limitat în a prezice dacă pisica este contagioasă, deoarece valorile ridicate ale anticorpilor indică un răspuns al sistemului imunitar și se pot menține ridicate pe întreaga viață a pisicii, deși aceasta nu diseminează oochisturi în mediu și nu reprezintă un risc pentru sănătatea umană, cu toate că este purtătoare de Toxoplasma. În contrast, pisicile care se afla în perioada acută a bolii și elimină oochisturi pot sa nu aibă titruri decelabile de anticorpi, drept urmare, serologic, ar apărea sănătoase. Pisicile cu imunodeficiență pot dezvolta simptome severe, chiar moarte după infestarea cu Toxoplasma, iar sistemul imunitar nu răspunde prin formarea de anticorpi, în acest caz testarea anticorpilor oferă rezultate negative. Deoarece aceste teste nu pot prezice eliberarea oochisturilor în mediu, testarea serologică a pisicilor sănătoase din gospodărie are o valoare clinică redusă. (2)

 

Testarea serologică pentru toxoplasmoză a pisicilor sănătoase din gospodărie are o valoare clinică redusă

 

Testarea fecalelor poate surprinde eliberarea oochisturilor în mediu, dar, deoarece perioada de eliminare este scurtă, acestea pot să nu apară la o examinare de rutină. Pisicile infectate cu virusul imunodeficienței sau cu virusul leucemiei nu eliberează în mediu mai multe oochisturi decât pisicile care nu au aceste infecții, după inocularea cu T. gondii.

Pot trata preventiv pisica contra toxoplasmozei?

În prezent nu există vaccinuri disponibile comercial pentru imunizarea pisicilor împotriva toxoplasmozei. Pastilele administrate pentru deparazitările de rutină nu acționează împotriva toxoplasmozei. Pisicile sănătoase, care nu manifestă simptome de toxoplasmoză, nu vor primi tratamente preventive pentru toxoplasmoză, chiar dacă sunt purtătoare, prevenirea se va face prin respectarea câtorva rigori de igienă și alimentație. Tratamentul animalelor care manifestă clinic toxoplasmoza se face cu antibiotice specifice, la veterinar.

Cum prevenim dobândirea toxoplasmozei?

  • pentru a evita infestarea pisicii cu Toxoplasma nu îi administrați cărnuri crude sau insuficient preparate termic și nu îi permiteți să vâneze șoareci sau insecte (vectori ai toxoplasmozei);

  • apa provenită din surse nesigure trebuie fiartă înainte de consum;

  • după manevrarea cărnurilor spălați-vă cu atenție mâinile, nu duceți mâinile la gură și curățați cu apă clocotită toate instrumentele cu care ați lucrat;

  • consumați doar cărnuri bine preparate termic, evitați variantele „în sânge”;

  • spălați riguros fructele și legumele;

  • spălați-vă pe mâini ori de câte ori lucrați cu solul;

  • femeile însărcinate sau care doresc să conceapă și persoanele cu imunodeficiență ar trebui să lase responsabilitatea litierei altcuiva, iar dacă acest lucru nu este posibil, să poarte mănuși când lucrează cu dejecții de la pisică;

  • deoarece oochisturile de Toxoplasma sunt destul de rezistente la dezinfectanți, distrugerea lor eficientă se poate face prin expunerea la abur fierbinte sau la apă clocotită.

  1. DUBEY, J., HOTEA, I., OLARIU, T., JONES, J., & DĂRĂBUŞ, G. (2014). Epidemiological review of toxoplasmosis in humans and animals in Romania. Parasitology, 141(3), 311-325. doi:10.1017/S0031182013001509

  2. Michael R. Lappin, 84 - ENTERIC ZOONOSES, In Feline Internal Medicine Secrets, Hanley & Belfus, Philadelphia, 2001, Pages 419-425, ISBN 9781560534617, https://doi.org/10.1016/B978-1-56053-461-7.50088-7.

  3. Cook A J C, Holliman Richard, Gilbert R E, Buffolano W, Zufferey J, Petersen E et al. Sources of toxoplasma infection in pregnant women: European multicentre case-control study Commentary: Congenital toxoplasmosis—further thought for food BMJ 2000; 321 :142

  4. TENTER, Astrid M. Toxoplasma gondii in animals used for human consumption. Mem. Inst. Oswaldo Cruz [online]. 2009, vol.104, n.2, pp.364-369. ISSN 0074-0276. http://dx.doi.org/10.1590/S0074-02762009000200033.

  5. Hill, D. and Dubey, J. P. (2002), Toxoplasma gondii: transmission, diagnosis and prevention. Clinical Microbiology and Infection, 8: 634–640. doi:10.1046/j.1469-0691.2002.00485.x

  6. Dubey, J. (1995). Duration of Immunity to Shedding of Toxoplasma gondii Oocysts by Cats. The Journal of Parasitology, 81(3), 410-415. doi:10.2307/3283823

bottom of page