Dr. Szatmari Laura
Bolile transmisibile de la pisică la om

Suntem înconjurați de o miriadă de microorganisme ce conviețuiesc cu noi, dar pe cât de vast este ecosistemul nostru pe atât de fragilă este bariera dintre sănătate și boală.
Scopul acestei relatări este de a răspunde întrebărilor adresate de mulți proprietari la dobândirea unei feline. Suntem specii diferite, dar există o multitudine de germeni ce pot trece de la pisici la noi și ne pot transmite probleme de sănătate, în special în cazul unor animale al căror istoric medical nu este deplin cunoscut sau investigat.
Beneficiile de a avea în casă o pisică sunt nenumărate, pornind de la dragostea ce ne-o oferă, modul în care reușește să ne schimbe în bine dispoziția zi de zi, ne ajută să creăm rutine responsabile, sau ne echilibrează prin torsul ei oferit cu generozitate. Copiii îi sunt parteneri serioși de joacă, dar sistemul lor imunitar este în dezvoltare, ceea ce îi face mai receptivi la bolile pe care le poate purta o pisică. Nici adulții nu sunt complet feriți de riscuri, cu toate acestea, urmând câteva reguli de prevenire a bolilor, șansele de a lua germeni patogeni de la pisică pot fi reduse.
Măsuri de prevenție pentru bolile transmise de pisici (1):
Când adoptați sau cumpărați o pisică mergeți cu ea la veterinar pentru a vă asigura că are deparazitările și vaccinările la zi și nu prezintă semne de boli, apoi asigurați-i deparazitările și vaccinările periodice conform recomandărilor și cel puțin un consult veterinar în fiecare an;
Asigurați-i un loc izolat în casă în primele două săptămâni, timp în care vă asigurați că nu apar manifestări ale unor boli, permițând deparazitărilor să își facă pe deplin efectul;
Spălați-vă pe mâini după interacțiunile cu pisica și de fiecare dată înainte de a mânca sau de a duce mâna la gură;
Curățați zilnic litiera și spălați-vă mereu pe mâini după ce o manevrați;
Așezați litiera departe de copii, alte animale sau de zonele de preparare a hranei;
Nu îi oferiți pisicii carne crudă;
Oferiți-i mereu hrană și apă proaspete, în vase curate;
Evitați zgârieturile și nu încurajați joaca agresivă, începând de la primele săptămâni de viață;
Tăiați frecvent gheruțele pisicilor care stau în casă;
Instruiți copiii să se joace blând cu pisica și să vă anunțe de fiecare dată când au fost zgâriați sau mușcați;
Folosiți mănuși când faceți lucrări în grădină și vă spălați bine pe mâini după aceea.
În cazul în care ați fost zgâriat sau mușcat de o pisică:
-Spălați bine locul cu apă și săpun, folosiți apoi un antiseptic;
-Adresați-vă de urgență unui medic infecționist dacă suspectați că pisica nu a fost vaccinată anti-rabic, dacă rana este adâncă, dacă pare infectată, inflamată, dureroasă, dacă pisica pare bolnavă sau dacă au trecut mai mult de 5 ani de la ultimul vaccin anti-tetanos;
Câteva dintre bolile ce pot fi transmise de la pisică la om sunt (1):
Rabia
Boală infecțioasă mortală ce afectează sistemul nervos, produsă de Lyssavirus, este tot mai rară din cauza vaccinării.

-Transmitere: prin mușcături, zgârieturi, saliva, sistemul nervos al animalelor infectate
-Manifestare la pisică: schimbări bruște de comportament, agresivitate, paralizii apoi moarte la numai câteva zile de la debutul simptomelor.
-Manifestare la om: simptomele pot apărea la câteva săptămâni sau chiar luni de la contaminare, după apariție sunt incurabile. Odată ce ați fost mușcați sau zgâriați de un animal cu imunizare anti-rabică incertă spălați cu săpun și apă din abundență zona apoi adresați-vă unui medic.
Boala zgârieturii de pisică
Cauzată de un grup de bacterii, Bartonella spp, acesta populează mai mult de o treime din totalul pisicilor domestice.

- Transmitere: pisicile iau boala prin înțepături de purici, prin încăierări cu alte pisici, posibil și prin transfuzii de sânge. La om, boala se transmite prin zgârieturi sau mușcături de pisică.
- Manifestarea la pisică poate să nu fie evidentă în special în cazul adultelor, în cazul puilor de pisică și al animalelor cu imunitatea slabă poate apărea febră 2-3 zile, vomă, conjunctivită, adenopatii, oboseală și apetit scăzut.
- Manifestarea la om: la locul zgârieturii, după 1-3 săptămâni, poate apărea un mic nodul ce poate fi ușor pruriginos. Mai apoi apar febră, dureri musculare, articulare sau simptome mai severe, mai rar infecții oculare.
Sporotrichoza
Sporotrichoza este o boală produsă de Sporothrix spp., o ciupercă ce se găsește în mediu, dar care poate trece la om prin leziuni ale pielii, dar care a fost asociată cu zgârieturi sau mușcături de la animale, în special de la pisici.

- Risc de dobândire îl au persoanele care manevrează materii vegetale sau care intră în contact cu animale infectate. Cei cu imunodeficiențe au risc mai mare de a face infecția, în special în forma diseminată.
- Pisicile cu sporotrichoză pot fi asimptomatice sau să manifeste simptome severe. Boala debutează cu plăgi mici, exsudative ce devin noduli cu suprafața ulcerată, ulterior, boala se poate agrava.
- Oamenii pot avea manifestări diferite în funcție de locul unde se dezvolta ciuperca:
- forma cutanată debutează cu un nodul mic, ferm, roz, roșu sau violaceu, care apare la 1-12 săptămâni de la expunere și crește lent până când ajunge să ulcereze, fără tendință de vindecare. Mai mulți noduli pot apărea ulterior lângă prima leziune.
- forma diseminată afectează oasele și organele interne
- forma pulmonară generează tuse, respirație scurtată, dureri toracice și febră
Formele diseminată sau pulmonară pot duce la deces.
Dermatofitoza
Este cauzată de un grup de ciuperci microscopice care infectează părul, pielea și unghiile.

- Transmitere: prin contactul direct cu animalele infectate sau din mediu, oricine poate lua boala, dar mai sensibile sunt organismele tinere sau imunocompromise.
- Simptome la pisică: zone mici de depilare pe corp, în special în zona ochilor, a feței, urechilor, pe membre.
- Simptome la om: leziunile apar pe piele în orice zonă de pe corp și sunt de obicei pruriginoase, apar roșeața, descuamarea, cruste, sau o iritație sub formă de cerc. Dacă problema este pe scalp sau în barbă, părul poate să cadă. Unghiile infectate sunt decolorate, groase sau devin fragile.
Boli parazitare produse de cestode (1,3)
Dipylidium caninum este un parazit ce apare la pisici, câini sau oameni prin ingerarea de purici infestați. Șansele de dobândire a infestației la om sunt reduse boala apărând uneori la copii - dacă aceștia reușesc să înghită purici de pe pisică (s-a raportat!). Manifestările sunt reduse la pisică, uneori pot fi vizibile proglote asemănătoare boabelor de orez ce se deplasează în jurul anusului. Dacă infestarea este masivă poate apărea pierdere în greutate. Manifestările la om sunt aproape inexistente, pot fi observate fragmentele de parazit în fecale sau în jurul anusului. (1)

Echinococoza (3) este o boală parazitară ce infestează accidental oamenii, dar care are manifestări severe, formând chisturi la nivelul organelor. Vulpile, câinii, dar și pisicile o pot transmite, iar aceștia o pot dobândi la rândul lor de la mamifere mici. La om transmiterea se face „de la mână la gură” prin ingerarea de alimente, apă, sol contaminate cu fecale. După infestare apar chisturi în diverse organe și în funcție de localizare pot apărea dureri sau disconfort în regiunea abdominală superioară, greață, tuse etc, ruptura chisturilor formate poate duce la reacții alergice severe, chiar moarte.
Boli parazitare produse de nematode (1,2,3)
Toxocara spp

Viermi cilindrici ce produc boala denumită toxocaroză, sunt printre cei mai întâlniți paraziți ai pisicilor din zona noastră (2). Se transmit prin fecalele pisicilor în care se găsesc ouă de Toxocara. Pisicile parazitare pot să nu manifeste simptome, uneori apare diareea, deshidratarea, aspect mai neîngrijit al blănii, abdomen destins, iar când paraziții sunt în număr foarte mare apar în vomă sau fecale. Simptomele la om sunt date de migrarea larvelor în țesuturi, uneori ajungând la nivelul ochilor sau al organelor interne. Simptomele pot include tulburări de vedere, inflamații oculare, leziuni retiniene, febră, oboseală, tuse, sau durere abdominală.
Ancylostoma spp., Uncinaria spp.
Numiți și „viermi cârlig”, acești mici paraziți pot contamina omul prin contact cu solul infestat. Oamenii pot dobândi infecția umblând desculți, sau așezându-se pe solul contaminat cu fecalele animalelor bolnave. Pisicile pot ingera paraziții din mediu sau prin laptele/colostrul pisicii. La puii de pisică apare anemia, pierderea în greutate, iar infestările severe pot fi fatale. Oamenii infestați pot avea o reacție pruritică la locul de pătrundere și migrare al larvei, traseul acesteia apărând ca o linie roșie, șerpuită sub piele. Spre deosebire de animale, în cazul oamenilor infestarea cu viermii cârlig ai animalelor nu este de durată, simptomele rezolvându-se în 4-6 săptămâni fără tratament, cu excepția A. caninum care poate produce în rare cazuri enterită eozinofilică (4). Alte specii de Ancylostoma, adaptate la om pot da manifestări mai severe.
Bolile transmise de căpușe
Animalele de companie și oamenii pot fi afectați de infecțiile transmise de căpușe: babesioza, boala Lyme, erlichioza, anaplasmoza, tularemia etc. Folosind produsele recomandate de medicul veterinar pentru prevenirea infestărilor cu căpușe la animale, reducem riscul ca acești paraziți să treacă la om și să producă îmbolnăviri serioase.

- Transmiterea are loc prin înțepătura unei căpușe infectate. În procesul de hrănire, căpușa inoculează salivă la locul înțepăturii, în acel moment, o parte din germenii ei trec la gazdă.
- Riscul de dobândire îl au animalele și oamenii care petrec timp în natură, în special pe pășuni, luminișuri, tufișuri sau alte zone cu iarbă înaltă. Căpușele pot fi transportate pe blana animalelor, trecând mai departe la om. Puteți găsi căpușele atașate pe pisici în zona urechilor și în interiorul acestora, în jurul pleoapelor, sub zgărzi, la axile sau inghinal, între degete, în jurul cozii. Dacă imediat după descoperirea lor îndepărtați căpușele (vă recomand să aveți în trusa de prim-ajutor dispozitive pentru îndepărtarea acestora), reduceți semnificativ șansele de îmbolnăvire.
- Simptomele de boli transmise de căpușe la pisici pot varia de la a fi nedetectabile la febră, apatie, chiar moarte - în funcție de agentul de boală transmis.
- Simptomele bolilor la oameni pot include febră, frisoane, dureri, uneori eriteme, putând ajunge chiar la deces. Apelați medicul dacă ați fost înțepați de căpușe.
Giardiaza
Boală cu transmitere facilă, este produsă de Giardia spp - sunt recunoscute șapte specii - nu toate speciile prezente la pisică pot contamina omul.

- Transmitere: prin ingerarea chisturilor ce se elimină prin fecalele animalelor/oamenilor. Acestea pot contamina apa sau hrana.
- Simptomele la pisică includ diareea, exces de grăsimi în scaun, deshidratare.
- La om apare diareea, balonarea, disconfort abdominal, greață, vomă. Este posibilă infestarea fără simptome.
Toxoplasmoza
Este o boală parazitară produsă de Toxoplasma gondii, un protozoar ce se poate găsi în sol, apă, carne, pe vegetale sau în fecalele pisicilor.

- Pisicile fac boala hrănindu-se cu rozătoare, păsări sau alte animale mici infestate, apoi elimină parazitul în fecale, aproximativ două săptămâni de la debutul bolii.
- Transmiterea la om are loc prin consumarea de apă sau hrană contaminată cu fecalele pisicilor, prin consum de carne nepreparată termic sau care este preparată „în sânge”, sau dacă spălarea mâinilor este omisă după curățarea litierei, lucrări de grădinărit, după manevrarea cărnurilor contaminate etc.
- Riscul cel mai mare de a face forme severe de boală îl au persoanele cu sistemul imunitar deficitar. Femeile însărcinate care se infestează cu parazitul pot transmite infecția fătului, caz în care sarcina poate fi pierdută (de obicei tardiv în evoluție) sau copilul se poate naște cu defecte. Cei care trec prin boală - pisici sau oameni - dobândesc imunitate solidă față de reinfestare.
- Simptomele la pisică sunt rareori vizibile, cele cu imunitate slăbită pot avea simptome neurologice, oculare.
- Simptomele la oameni apar rar și de multe ori dispar fără tratament, dar uneori mimează o gripă ușoară, alteori afectează ochii. Persoanele cu imunitate deficitară pot avea mai multe complicații inclusiv probleme la nivelul sistemului nervos central. Femeile însărcinate care dobândesc toxoplasmoza trebuie să se adreseze medicului curant din cauza riscurilor de defecte la făt.
Criptosporidioza
Este o boală parazitară cauzată de Cryptosporidium spp., un microb deosebit de rezistent în mediu, ce diseminează prin fecalele animalelor bolnave.

- Transmiterea la om poate avea loc prin consumul de apă netratată, hrană contaminată cu fecale sau atingerea gurii după manevrarea unui animal bolnav.
- Simptome la pisică - scaune diareice, dar uneori pisicile pot fi purtători fără a manifesta boala.
- Simptome la om: diaree apoasă, intensă, cu crampe, dureri abdominale, vomă, greață. Simptomele se rezolvă în 1-2 săptămâni. Persoanele cu imunitate deficitară pot avea manifestări mai severe.
Enterita cu Campylobacter

Campylobacterioza afectează animalele și oamenii care intră în contact cu fecalele animalelor infectate, sau prin consum de apă și alimente contaminate, uneori Campylobacter se poate transmite și prin răni deschise. Pisicile se infectează de obicei mâncând carne crudă contaminată.
- Oricine poate să se infecteze, dar manfestări mai severe au copiii sub 5 ani și vârstnicii peste 65 ani, sau cei cu sistemul imunitar slăbit.
- Pisicile pot avea diaree sangvinolentă, sau chiar niciun simptom, oamenii pot avea diaree sangvinolentă, febră, crampe abdominale, greață, vomă. Simptomele apar până în cinci zile de la infectare și durează o săptămână.
Salmoneloza
Cauzată de bacterii din genul Salmonella spp, salmoneloza este cel mai adesea dobândită din alimente contaminate, dar un rol important îl are și ruta fecal-orală de la animale la om și de la om la om.

- Pisicile pot lua boala vânând rozătoare, păsări, consumând hrană contaminată sau carne crudă.
- Oricine poate face salmoneloză, dar mai sensibile sunt grupele de vârstă sub 5 ani sau peste 65 ani.
- Simptomele la pisică pot să fie inexistente la adulte. Puii de pisică fac de obicei diaree, au febră ridicată, inapetență.
- Oamenii ce dobândesc infecția manifestă diaree, febră, crampe abdominale. Simptomele pot apărea de la 6 ore la 4 zile de la infectare și durează până la o săptămână.
Surse:
1. cdc.gov/healthypets/pets/cats.html
2. Mircean V, Titilincu A, Vasile C. Prevalence of endoparasites in household cat (Felis catus) populations from Transylvania (Romania) and association with risk factors. Vet Parasitol. 2010 Jul 15;171(1-2):163-6. doi: 10.1016/j.vetpar.2010.03.005. Epub 2010 Mar 10. PMID: 20381250.
3. Knapp J, Combes B, Umhang G, Aknouche S, Millon L. Could the domestic cat play a significant role in the transmission of Echinococcus multilocularis? A study based on qPCR analysis of cat feces in a rural area in France. Parasite. 2016;23:42. doi: 10.1051/parasite/2016052. Epub 2016 Oct 14. PMID: 27739398; PMCID: PMC5782850.
4. Aziz MH, Ramphul K. Ancylostoma. [Updated 2021 Oct 12]. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; 2022 Jan-. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK507898/
Grafica: Dr. Szatmari Laura